Tații – obligați să stea o lună ȋn concediu de creștere copil

Potrivit legislaţiei în vigoare, taţii sunt obligaţi să stea o lună în concediu de paternitate, pentru a nu pierde indemnizaţia de creștere copil, aferentă lunii respective. Prevederea legislativă produce efecte încă din 2012 - Guvernul a modificat prevederile OUG 111/2010 legate de concediul pentru creșterea copilului, ȋn acord cu o directivă europeană care prevede ca tații să se implice mai mult ȋn creșterea copilului.

Conform actului legislativ, cu modificările și completările ulterioare, ȋncepȃnd cu 1 martie 2012, din totalitatea concediului de creștere și ȋngrijire a copilului pȃnă la 1 an, 2 sau 3 ani (ȋn cazul copilului cu handicap), cel puțin o lună ȋi revine celuilalt părinte, care nu a solicitat dreptul de concediu pentru creșterea copilului.
(Prevederile au reglementat şi drepturile persoanelor ai căror copii s-au născut începând cu data de 1 ianuarie 2011).

Ȋn majoritatea cazurilor mama este cea care solicită acest tip de concediu, astfel că tatăl devine „celălalt părinte”. Astfel, dacă perioada solicitată de mamă este de 1 an, aceasta va beneficia de un concediu de 11 luni, iar ce-a de-a 12-a lună ȋi revine tatălui.

Dreptul  la concediul pentru creşterea copilului este netransferabil.
Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.

Aceasta ȋnseamnă că indiferent dacă tatăl solicită sau nu dreptul la concediu, perioada mamei rămȃne de 11 luni, iar dacă tatăl nu solicită acest drept, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună.
Potrivit legii, cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
În situaţia în care persoana respectivă solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.

În situaţia aceasta, persoana îndreptăţită, care se află în concediu pentru creşterea copilului, de cele mai multe ori mama, fie se ȋntoarce cu o lună mai devreme la serviciu, fără a primi indemnizația aferentă celei de-a 12-a luni, fie va opta pentru concediu fără plată. Ȋn ambele cazuri, dreptul la indemnizația aferentă lunii ȋn care tatăl ar trebui să efectueze concediul și nu ȋl efectuează, se pierde.

Cu alte cuvinte, ȋn cazul concediului de creștere copil, efectuat doar de un părinte, ca de exemplu mama, fără implicația tatălui, indemnizația va fi pătită doar 11 luni  (în cazul concediului de 1 an), respectiv 23 de luni (în cazul concediului de  2 ani).

Tatăl are libertatea de a alege luna ȋn care să intre ȋn concediul de creștere copil. Acestă libertate de a alege este totuși o falsă facilitate, ȋn sensul că dacă tatăl ar hotărȋ să efectueze luna de concediu ȋn cea de-a 6-a lună de concediu a mamei, de exemplu, mama ar trebui să reȋnceapă activitatea (există posibilitatea ca ȋn locul ei firma să fi angajat o altă persoană, cu contract de muncă determinată, care să o ȋnlocuiască pe perioada concediului de creștere copil) ori să rămȃnă acasă, ȋn concediu fără plată. Totodată, după luna de concediu efectuată de tată, mama va depune un nou dosar cu documentele actualizate, pentru continuarea indemnizației.

Pentru a beneficia de indemnizaţia de creștere copil, și ȋn ultima lună, celălalt părinte sau cealaltă persoană care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie, poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă acest drept nu se solicită, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună.

Totodată, OUG 111/2010 prevede condiția acordării indemnizației pentru ultima lună, prin depunerea de cerere şi documente doveditoare, cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu.
Asta ar ȋnsema că tatăl (ȋn cazul concediului de creștere copil de un an, spre exemplu) ar putea depune cerere ȋn luna ȋn care mama efectuează a 11-a lună de concediu, ceea ce ar ȋndeplini condiția prevăzută de ordonanţă, adică a depus cererea oricȃnd ȋnainte de ȋmplinirea de către copil a vârstei de un an, dar nu poate fi considerat că a depus cererea cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea efectivă în acest concediu. Pentru a fi considerată cererea ca fiind depusă cu 30 de zile ȋnainte de concediu, ar trebui ca tatăl să depună cererea ȋn cea de-a 10-a lună de concediu a mamei (sau de la prima lună de concediu a mamei pȃnă la maximum cea de-a 10-a lună).
Ȋn cazul de față ne confruntăm cu o ambiguitate legislativă care poate ușor genera erori astfel ȋncȃt să se piardă un drept precum cel al indemnizației pentru luna efectuată de celălalt părinte.

Așadar, pentru evitarea unor astfel de situații, și pentru a beneficia de indemnizația de creștere copil și ȋn luna celuilalt părinte, acesta trebuie să depună documentele necesare cu 60 de zile înainte de împlinirea vărstei de un 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani a copilului. Nedepunerea ȋn termen a unor astfel de documente anulează dreptul de obținere a indemnizației pentru luna respectivă.

Prevederile ordonanței nu se aplică ȋn cazul familiilor momoparentale, al celor care nu ȋndeplinesc condițiile de acordare a concediului sau ȋn cazul părinților nou-născutului, care trăiesc ȋn concubinaj.